Tractor Steyr PROFI


AGRICULTURĂ EFICIENTĂ

Eficienţă şi versatilitate, cu un design nou: Noua serie Profi este impresionantă în munca câmpului şi la fermă, şi execută cu egală uşurinţă lucrări industriale şi forestiere. Acoperind un interval de putere între 116 şi 145 cp, aveţi la dispoziţie o gamă largă de selecţie, cu motoare cu 4 sau 6 cilindri. Aici varietatea optimă este cuprinsă într-o singură serie. Modelele Profi sunt echipate cu mai multe sisteme electronice, un confort sporit şi reazemul Multicontroler testat şi verificat.

Cabina

RELAXARE CHIAR ŞI ÎN ACTIVITĂŢILE DIFICILE

Cabina tractorului Profi oferă un spaţiu de lucru fiabil în toate situaţiile: Nivelul de zgomot redus de doar 69 dB(A), scaunele individuale, ergonomice şi reglajele coloanei de direcţie, instalaţia de aer condiţionat reglabilă fin şi sistemele sofisticate de suspensii şi iluminat asigură un confort maxim.

ÎNAINTE CU PUTERE MAXIMĂ!

Cabina confortabilă cu suspensii şi scaunul „Dual Motion” cu sistem de perne dinamice şi tetiere reglabile asigură nivele optime de confort.

SUSPENSIE ACTIVĂ

Scaunul cu tapiţerie de piele de cea mai înaltă calitate „Maximo Evolution”, încălzirea şi ventilarea scaunului şi suspensia activă cu reglaj automat sunt perfect adecvate pentru a satisface cerinţele dvs.

NOAPTEA DEVINE ZI

Sistemul de lămpi de lucru LED asigură, de asemenea o excelentă vizibilitate, chiar şi după căderea nopţii. În dotarea standard sunt prevăzute 6 lămpi de lucru LED în partea din faţă şi din spate a plafonului cabinei. Este de asemenea disponibil un sistem opţional cu 4 lămpi de lucru LED, pe fiecare stâlp al cabinei, în faţă şi spate. Intensitatea luminoasă de 2.000 lumen per lampă LED transformă noaptea în zi şi asigură operarea eficientă şi cu precizie a tractorului.

 

Motor

PUTERE MARE, CONSUM REDUS

Motoarele diesel cu control electronic gestionează fără efort toate operaţiile de putere, chiar şi la viteze de rotaţie reduse. Gama de produse Profi acoperă în prezent o plajă a puterilor nominale între 116 şi 145 cp. Zona principală de operare a motorului, între 1.500 şi 1.900 rpm, este capabilă, mulţumită sistemului PowerPlus, să livreze o putere suplimentară de 34 hp în orice moment.

LIDERUL CLASEI SALE ÎN TEHNOLOGIA MOTORULUI

Putere folosită în cel mai inteligent mod. Mulţumită tehnologiei ECOTECH, motoarele modelului Profi Classic sunt lideri în clasa lor. Aici, profitabilitatea, productivitatea, conservarea mediului şi managementul ultra-modern al energiei sunt îmbinate într-o simbioză perfectă: Datorită sistemului unic de tratament post-combustie Hi-eSCR, consumul de combustibil este optimizat, iar răspunsul în putere al motorului este îmbunătățit. Timpul optim al injecţiei de combustibil fără recircularea gazului de eşapament înseamnă că nici motorul şi nici sistemul de răcire nu sunt supraîncărcate. Acesta înseamnă intervale de întreţinere de 600, întrecând toţi concurenţii. Acest sistem nu necesită filtre de particule, reducând astfel costurile de întreţinere.

 

Transmisie si tren propulsor

EFICIENŢĂ PENTRU TOATE CERINŢELE

Aproape toate versiunile transmisiei Profi sunt echipate cu inversor de sens şi cu ambreiaj servo în 4 trepte. Există o opţiune de 16 x 16 viteze pentru viteze maxime de 40 km/h, şi 17 x 16 viteze, tot pentru 40 km/h ECO sau respectiv 50 km/h.

Arborele prizei de putere de pe seria Profi funcţionează cu trei opţiuni de configurare a vitezei. Pentru a folosi la maxim puterea tractoarelor Profi simultan în faţă şi în spate, de exemplu la operarea a două echipamente de tuns iarba în faţă şi în spate, este disponibil opţional un lift frontal cu arbore de priză montat în faţă pentru creşterea productivităţii.

Puterea modelelor Profi poate fi transmisă pe sol şi poate fi folosită în mod confortabil şi cu mare precizie. Aceasta deoarece, similar managementulului activ al tracţiunii, tractoarele prezintă alte câteva funcţii care optimizează performanţa virării şi a frânării în toate situaţiile.

TRANSMISIE 17 X 16 PENTRU 50 KM/H SAU TRANSMISIE ECO 40 KM/H.

Ambreiajul servo în patru trepte este disponibil cu a 17-a viteză pentru deplasare înainte care permite tractorului să atingă viteze de până la 50 km/h. Versiunea ECO cu economisire de combustibil asigură o viteză respectabilă de 40 km/h. Transmisia cu 16 x 16 viteze este disponibilă opţional cu o treaptă reductoare. Aceasta permite tractorului să se deplaseze înainte cu o viteză de doar 190 m/h.

CORELARE PEFECTĂ

Funcţia pentru managementul prizei de putere reduce volumul de lucru, activând şi dezactivând automat priza atunci când sistemele hidraulice frontale şi spate sunt ridicate şi coborâte. Controlerul pentru pornire uşoară permite pornirea uşoară a accesoriilor. Integrarea prizei de putere frontale şi a cuplajului frontal în faţa tractorului permite reducerea distanţei dintre osia frontală şi cuplajul frontal.

CARACTERISTICI EXCELENTE DE DEPLASARE

Modelul Profi este prevăzut cu o suspensie faţă care asigură un confort superlativ în deplasare şi care sporeşte tracţiunea în timpul activităţilor de cultivare a solului. Cilindrul dublu este conectat la doi acumulatori de presiune. Aceştia asigură o cursă controlată a arcului de 105 mm. Toate osiile frontale sunt adecvate pentru ridicare frontală de sarcini grele şi pentru operare cu încărcător frontal.

MANEVRABILITATE REMARCABILĂ

Designul suplu al motorului permite un unghi mare de virare. În combinaţie cu un unghi de fugă de 12 grade şi apărătorile de noroi mobile, se obţine o rază de virare minimă de 9,2 metri. Ceea ce înseamnă că tractorul STEYR Profi prezintă o bună manevrabilitate chiar şi în spaţii foarte înguste.

 

EASY-TRONIC

AUTOMATIZAREA PERFECŢIONATĂ

Noul sistem de management al haturilor Steyr Easy-Tronic II asigură proceduri de lucru complet automate la deplasarea pe câmp agricol. El măreşte sfera posibilităţilor şi, în consecinţă, creşte considerabil productivitatea şi profitabilitatea, permiţând controlul operaţional al tractorului prin accesoriile sale.

SATISFACŢIA OPERATORULUI

Sistemul de management al haturilor Easy Tronic II este conceput să reducă în cea mai mare măsură sarcinile operatorului atunci când tractorul se deplasează pe haturi. Fiecare etapă de operare poate fi programată în funcţie de timp sau de cursa completă. În plus, pot fi configurate activatoare suplimentare pentru diverse alte funcţii automate. Printre acestea se numără reducerea vitezei de rotaţie a motorului atunci când accesoriul este ridicat. Secvenţa de hat poate fi programată în repaus sau în timpul deplasării. Secvenţa de hat poate fi reprodusă automat sau manual.

 

SISTEMUL HIDRAULIC

SUFICIENT DE MARE PENTRU A DEPĂŞI TOATE OBSTACOLELE

Cuplajul şi supapele hidraulice ale modelelor Steyr Profi sunt acţionate de cel mai modern sistem hidraulic CCLS (determinarea sarcinii cu centru închis) cu deplasamente nominale de până la 113 l/min. Acest sistem garantează o performanţă maximă la locul potrivit şi la momentul potrivit. Este disponibil un debit de până la 95 l/min pentru fiecare dintre supape. Utilajele cu comenzi hidraulice încorporate pot fi conectate direct la placa Power-Beyond. Mulţumită configuraţiei intuitive a comenzilor, cuplajele pot fi operate fără efort şi în condiţii de siguranţă.

MSARCINILE GRELE DEVIN ACTIVITĂŢI UŞOARE

Cu o forţă maximă de ridicare de până la 7.864 kg, Profi depăşeşte toate dificultăţile. Controlul electronic al palanului (EHR) permite configurarea cu precizie a accesoriilor cu ajutorul potenţiometrului sau al ecranului tactil. Atenuarea dinamică a vibraţiilor, sistemul Ride Control, neutralizează vibraţiile accesoriilor grele. Siguranţă pe orice tip de teren cu ajutorul stabilizării oscilaţiilor. Stabilizatoarele automate ale braţelor inferioare asigură securitatea la virajele în haturi şi în timpul transportului.

 

S-TECH

EFICIENŢĂ ÎN ÎNTREAGA FAMILIE DE TRACTOARE

S-Tech revoluţionează agricultura: Ghidajul pe banda de mers, managementul datelor, operarea tuturor accesoriilor prin funcţia ISOBUS şi multe altele – cu S-Tech operatorul deţine controlul deplin. Sistemul modular controlează întregul ciclu de producţie şi permite schimbul flexibil de componente de sistem între mai multe utilaje. Bine aţi venit în viitorul agriculturii moderne!

PRECIZIE PERFECTĂ

Sistemul automat de virare S-Guide, bazat pe DGPS, operează cu o precizie supremă. El garantează ghidajul pe benzi paralele atunci când tractorul este operat pe traiectorii drepte şi curbe. Cu o precizie reproductibilă de până la 2,5 cm, nu există riscul de suprapunere sau omisiuni, chiar şi pe teren dificil sau în condiţii meteo nefavorabile, inclusiv atunci când se lucrează pe întuneric sau în condiţii de lumină redusă.

TOTUL LA VEDERE, TOTUL SUB CONTROL

Tractoarele STEYR Profi, echipate cu sistemul S-TECH, satisfac toate cerinţele pentru o tehnologie agricolă de mare precizie. Aceasta înseamnă, de exemplu, că operarea accesoriilor compatibile cu ISOBUS II, integrarea sistemelor de virare automată (S-Guide) şi utilizarea tractoarelor Profi pot fi realizate cu uşurinţă. Monitorul S-TECH 700™, integrat în reazemul de braţ, este controlat cu uşurinţă printr-un ecran tactil.

SOLUŢII DE TELEMATICĂ S-FLEET

Acest sistem permite accesarea datelor de operare în timp real de la utilajul dvs. prin reţeaua de telefonie mobilă. Astfel, managerii de flotă pot păstra legătura cu utilajele şi operatorii şi pot transmite şi recepţiona informaţii în timp real. Aceasta înseamnă o productivitate sporită şi o organizare optimă a flotei.

Etichete: steyr, profi